Ana Medeea Andreșan – când talentul înflorește încă din copilărie
La categoria 6–9 ani, locul I din etapa a III-a a Concursului Național de Scriere Creativă a fost cucerit cu grație și imaginație de o mică artistă a cuvintelor: Andreșan Ana Medeea, din Botoșani.
Ana Medeea s-a născut pe 16 februarie 2016, iar la doar 8 ani deja dovedește o maturitate artistică rar întâlnită. Este elevă în clasa a III-a la Școala Gimnazială Nr. 11 din Botoșani, iar în universul său plin de vis și culoare, literatura ocupă un loc central. Scrisul pentru ea nu este doar un joc, ci o formă profundă de exprimare.
„Îi plac poeziile lui Mihai Eminescu, a participat la concursuri de recitare și a obținut mențiuni încă de la 6 ani.” Aceste realizări ne arată nu doar un copil talentat, ci unul deja angajat într-un parcurs creativ autentic.
Dar Ana Medeea este și un copil complet: înoată, studiază chitara, a descoperit cu încântare muzica folk și, dincolo de toate aceste activități, păstrează viu un lucru rar și prețios – bucuria de a scrie. Cuvintele sale au ceva aparte: creează lumi, pun în mișcare emoții și desenează pe hârtia albă ceea ce mulți adulți nu reușesc să exprime în ani de exercițiu.
Nu este prima dată când Ana Medeea strălucește în acest concurs. În etapa I a primei ediții, a obținut locul al II-lea, în etapa III a obținut locul I, iar acum în ediția a II-a a concursului, ea revine în forță, obținând locul I cu povestea „Aventuri la școala de magie” – o dovadă că talentul ei crește odată cu ea și că perseverența are întotdeauna rădăcini adânci în pasiune.
Ana Medeea Andreșan este un nume de reținut – nu doar pentru premiile pe care le câștigă, ci pentru felul în care ne amintește că, în inimile copiilor, poveștile se nasc din puritate, curiozitate și lumină.
Iar viitorul... e abia la început pentru ea.
Aventuri la Şcoala de Magie
de Andreşan Ana Medeea
(fragment din povestea scrisă în concurs)
Fiecare om este magic. Fiecare om are o putere, însă doar unii dintre noi vor fi aleşi să o reprezinte, sau chiar să o conducă. Iar în povestea noastră este vorba despre un astfel de om, care a avut ocazia de a vorbi într-o bună zi în numele magiei. Dar ce a făcut oare cu ea? A risipit-o? Sau a folosit-o pentru a conduce lumea pe calea cea mai bună? Ei bine, să o luăm pas cu pas. Pentru început, va trebui să facem o călătorie lungă, chiar foarte lungă, până pe muntele Calore.
Acolo este frig, chiar foarte frig, iar zăpada şi gheţurile domnesc tot timpul, chiar şi când la noi este vară. Şi în acel loc friguros, se află şcoala de magie Shodenewell. Nu mai câştigase de mult timp premiul Cenere, la care râvneau toate şcolile de magie din întreaga lume. Pentru asta se organizau o serie de concursuri la care participa câte un reprezentant de la fiecare şcoală. Cei mai buni se calificau la următorul concurs, şi tot aşa, până în finală. Anul acesta cursa era mai strânsă ca oricând.
Biroul directoarei era acoperit de hârtii aproape în întregime. Aceasta din urmă este o femeie severă. Părul, decolorat din loc în loc de trecerea anilor, şi-l prinsese într-un coc la spate. Ochii albaştri îi sclipeau din spatele ochelarilor rotunzi cu rame negre. O profesoară intră grăbită în birou:
̶̶ Lasă documentele! Semnează-le şi gata!
̶̶ Şi după aceea să mă trezesc că se închide şcoala? Nu, mulţumesc! Fiecare foaie trebuie citită.
̶̶ Da, probabil... mormăi profesoara.
̶̶ Lasă asta. De ce ai venit aici?
̶̶ Aveţi vreun loc liber?
̶̶ Da. Etajul unu, a doua clasă din dreapta, locul 14 C. Dar de ce te interesează asta?
̶̶ Vreau să o chem la şcoală şi pe Isabele Derus.
̶̶ În niciun caz! Înscrierile s-au terminat demult.
̶̶ Dacă nu, probabil că o vor chema cei de la Wichgreen şi vor câştiga ei premiul, apoi şcoala noastră va fi închisă, deoarece nu am mai câştigat premiul Cenere de vreo şase ani. Înainte îl căştigam an de an. Mă duc să le spun şi celorlalţi profesori că este ultimul lor an la Shodenewell.
Se întoarse către uşă pentru a pleca, dar directoarea o opri:
̶̶ Nu, stai! îi strigă ea.
̶̶ Ce-i?
̶̶ Bine. Ai câştigat. O chemăm la şcoală şi pe Isabele Derus.
̶̶ Super!
̶̶ Să-l trimiţi pe Liane după ea.
̶̶ Desigur!
Profesoara ieşi încântată pe uşa biroului. Simţea ea că fata asta va face ceva la şcoală. Nu avea deloc încredere, spre exemplu, în Ariana Cristen, care provenea dintr-o familie foarte renumită. Credea că Isabele ascunde un talent, pe care nu i-a dat nimeni şansa să-l arate. Ştia exact ce are de făcut. Se îndrepta spre sala în care erau ţinuţi porumbeii.
Doi paznici stăteau de o parte şi de alta a unei uşi mari din fier, prinsă în balamale ruginite.
Unul dintre ei o observă şi o întrebă:
̶̶ Ce vă aduce pe aici, doamnă profesoară Alinse?
̶̶ Vreau să trimit un porumbel după Isabele Derus.
̶̶ Pe Liane?
̶̶ Da.
* * *
Isabele planta o floare. Mâinile ei firave erau murdare de pământ ud. Deodată, un porumbel se lăsă din zbor spre ea şi o ciupi de braţ, lăsând însemnări sângerii pe pielea gingaşă a copilei. Abia atunci, fata observă că lângă ea se afla un plic alb ca lumina zilei.
Ceea ce urmează să se întâmple veți afla din antologia Povești cu suflet de copil, volumul 2. Volumul 1 poate fi comandat de aici
