Ștefan Chituc – locul 3 în etapa a II-a de concurs, categoria 14-18 ani

La doar 16 ani, Ștefan Andrei Chituc dovedește că pasiunea pentru lectură și scris poate să deschidă drumuri neașteptate. Deși, după cum mărturisește chiar el, lectura nu i-a fost întotdeauna prietenă, a descoperit treptat magia poveștilor și, pas cu pas, a ajuns să creeze propriile lumi.

Seria Pisicile războinice, apoi Harry Potter și, mai târziu, autori clasici precum Dostoievski i-au aprins dorința de a citi. „Lectura a devenit o parte importantă din viața mea”, spune Ștefan, iar scrisul a venit ca o continuare firească. A început cu articole pentru revista școlii, apoi a publicat texte pe Wattpad și, în cele din urmă, a avut curajul să participe la Concursul de Scriere Creativă – Librăria Magic, ediția a II-a, unde a obținut locul 3.

Textul său, intitulat simplu Competiție, ascunde o forță aparte: sinceritatea unui adolescent care descoperă scrisul ca pe o formă de eliberare și explorare a lumii.

Dincolo de premiu – o confirmare

Pentru Ștefan, locul 3 nu este doar o diplomă și un premiu, ci o confirmare că scrisul merită explorat. „Am învățat că se poate, dacă mă străduiesc, că nu este imposibil să scriu”, mărturisește el.

Astăzi, adolescentul își împarte timpul între lecturi profunde, dragostea pentru câinele său Golden Retriever – Artan, și exercițiile zilnice de scris. Și, poate cel mai important, privește spre viitor cu încrederea că poveștile lui vor atinge cândva sufletele cititorilor.

Un fragment din povestea lui Ștefan
 

„Într-o lume nu foarte diferită de a noastră, oamenii au început să uite – nu doar amintiri banale, ci chiar cine sunt. Odată cu apusul soarelui din a 7-a zi a fiecărei luni, cineva dispare. Nu cu totul. Rămâne trupul, dar fără trecut, fără nume, fără emoții. Nimeni nu vorbește despre asta, de teamă să nu fie următorul. Până când Ema, o adolescentă de 17 ani, primește o scrisoare misterioasă care începe așa: „Tu nu trebuie să uiți. Tu ești cheia.”

Ema a fost născută într-o zi senină, dar friguroasă de vineri, 5 februarie, pe care mama
sa o descrisese, pe vremea când încă își amintea cine e și chiar putea simți ceva, orice, ca fiind haioasă, deoarece o făcuse să se simtă bucuroasă ca un copil.
La scurt timp după ce copila împlinise 7 ani, mama ei s-a schimbat. Își pierduse firea
amuzantă, încetase să mai cânte alături de ea, la masă nu mai spunea nici „pâs”; de multe ori, părea absentă. Tatăl Emei aproape că s-a îmbolnăvit de nervi când s-a întâmplat acest lucru și, la o zi după aparenta apatie a mamei, i-a explicat fiicei sale ce i se întâmplase, de fapt, interzicându-i, totuși, să spună oricui altcuiva.
– Vezi tu, ursulețule, a început el, la fiecare a șaptea zi din lună, cineva... cineva...
De-abia înăbușindu-și plânsul, se opri câteva secunde. Revenindu-și, continuă:
– Cineva rămâne fără suflet – așa, pur și simplu! Nimeni nu știe de ce, dar se întâmplă... cei care pățesc asta sunt duși într-un loc special, un fel de spital și stau acolo toată vi-... până se fac bine.
– Adică și mami va fi luată? întrebă copilul, cu buza tremurândă. Dar eu nu vreau! Mami!
Mami!
Țipând, dădu buzna în camera părinților ei, în care mama stătea așezată pe pat, fără
să trădeze nici cea mai vagă emoție.
– Mami, eu te iubesc! a hohotit cea mică, urcându-se lângă ea și îmbrățișând-o strâns
vreme de un minut. Mami...? spuse Ema, văzând că nu îi răspunde îmbrățișării și că doar o privește cu o expresie indiferentă.
– Tu cine ești, copilă? murmură mama, ducându-și privirea spre fereastră și privind cum
tună și fulgeră afară.
– Hai, hai de aici, ursulețule, se grăbi tatăl să își ia fiica și să o ducă de acolo.
Și el avea ochii roșii.

La două ore după asta, doi oameni îmbrăcați la costum au venit cu mașina la casa lor și
au luat-o ușurel pe mamă, vorbindu-i cu delicatețe și arătând răbdare atunci când ea se oprea din mers spontan și spunea că îi este somn. Aceea fu ultima oară când Ema și tatăl ei o văzură.”

Un fragment puternic, care îmbină misterul, emoția și dramatismul și care arată maturitatea literară pe care Ștefan o dezvoltă la doar 16 ani.

Felicitări, Ștefan!

Îl felicităm pe Ștefan Chituc pentru premiul obținut și pentru felul în care a reușit să dea viață unei povești tulburătoare. Suntem siguri că acesta este doar începutul drumului său ca scriitor.