DUHUL DIN MINĂ
de Maria-Xenia Hojbotă
de Maria-Xenia Hojbotă
Pe George îl știe toată lumea din satul Valea Merilor. Acolo s-a născut și după cum spune și el, acolo s-a trezit om. Tot acolo în sat, George merge la școală, are prieteni cu care se joacă și mai ales mina.
De când era micuț, bunicul îl lua cu el în mină. La sute de metri sub pământ George a descoperit o altă lume, un alt cer și un alt pământ.
În timpul liber și în vacanțe se plimbă prin mină.
Deși coboară la sute de metri sub pământ, acolo se simte liber și puternic, acolo poartă munții în spate, copacii, plantele, râurile, oamenii, animalele și cerul.
- În sfârșit a venit vacanța! Mă duc repede să scot apă din fântână pentru bunica Varvara, duc vacile la păscut, mai așez două rânduri de lemne, îmi iau lanterna și cobor în mină!
-Pe așa o vreme călduroasă, răcoarea din mină e binevenită.
-Azi vreau să repet cântecul meu preferat! Și vreau să îl cânt în mină. Galeriile o să plimbe cântecul și o să îl întoarcă înapoi. Abia aștept să văd cum sună!
Își face repede treburile, își ia lanterna și repede în mină.
Scările abrupte și aerul rarefiat fac intrarea puțin grea, dar George,plin de curaj, imediat se adaptează și își continuă drumul. Are el un traseu bine stabilit, știe până unde să meargă și cât de adânc să coboare.
Și cum coboară vesel și cântând, un mieunat îl face să se oprească.
- Oare cum a intrat pisica in mină?
- Oare nu a închis cineva ușa?
- Pissss, piss, piss, piss, sunt aici, piss, piss, piss!
- Ai intrat într-o încurcătură, vino, te salvez eu!
În lumina lanternei, umbra pisicii care se apropia de el era din ce în ce mai mare, parcă era o panteră. Dar fără să se sperie, o cheamă insistent și o așteaptă.
Dintr-o dată apare un pisic roșcat mieunând disperat și cerșind ceva de mâncare.
Când a plecat de acasă, George și-a luat în buzunar o bucată de chec cu vișine și câțiva covrigei cu brânză. Rupe câte puțin din ele și îi oferă pisicului, care mănâncă cu poftă.
Apoi, a luat pisicul sub braț, și a pornit spre ieșirea din mină.
Când a văzut lumina și căldura soarelui, pisicul a sărit din brațe, s-a mai învârtit de câteva ori pe lângă George și a luat-o la fugă în tufișuri.
- Pisss, piss, piss, hai înapoi! Te iau cu mine acasă!
Dar nimic, pisica s-a făcut nevăzută.
Totuși George era bucuros că plimbarea lui în mină a fost o salvare pentru un suflețel.
- Azi ploua, nu pot sa ma plimb prin mină. O sa stau în casă și o să îmi fac timp sa scriu o poveste! De mult îmi doresc să fac asta!
- Dar oare despre ce să scriu? Mmm, mă gândesc să fie ceva interesant.
După câteva zile, vremea a devenit din nou caniculară.
-Eee, ce bine prinde acum o plimbare prin mină, mă duc să mă răcoresc, și sa mai fac o repetiție la cântecul meu preferat! Că data trecută, pisicul roșcovan m-a întrerupt!
Cu lanterna în mână George coboară scările în mină! După întâlnirea cu pisica roșcată nici nu se gândea că astăzi o sa mai întâlnească pe cineva.
Și cum se plimba liniștit, fredonând cântecul, din depărtare se aud niște pași.
-Pisica a fost ce a fost, dar sa vezi cum intru acum într-o încurcătură! Oare cine sa fie?
-Mina nu mai este exploatată, oare cine ar putea fi?
Îndreaptă lanterna și la lumina ei se vede o siluetă. Deși îl cuprinde un fior de spaimă, rămâne curios pe loc.
Silueta se apropie din ce în ce mai mult, inima îi bate atât de tare și parcă se face o punte între el și omul necunoscut. Își pune mâna la ochi de parcă poate să amâne sau sa anuleze momentul.
-De ce nu am plecat, oare cine o fi? Cu pisica m-am descurcat dar ce fac acum?
Pașii nu se mai aud, își ia încet mâna de la ochi și în fața lui stă un bărbat înalt, cu barbă albă, cu o privire aspră dar blândă.
-Buuună ziiiiua!
-Bună ziua copile! Ce faci aici singur? Cum te cheamă?
-George...mă plimb prin mină, e o pasiune de când mă lua bunicul cu el!
-Eu ma numesc Mihăilă. Am venit să văd ce mai spun pereții, galeriile, ce s-a ales de munca noastră!
-Ați fost miner aici?
-Da, un timp!
-Am fost și miner și proprietar. Am scos aurul din mină cu mâinile goale..
-Ce vremuri!
-Acum multe s-au schimbat!
-Mina a rămas singură, abandonată! Dacă ar ști oamenii câte ne mai poate oferi! Am fi așa bogați și câte am face din bogățiile ei!
Ochii lui George s-au făcut mari și curioși iar ochii lui Mihăilă au devenit triști!
-Copile drag, mi-aș dori să fii tu păstrătorul mineritului, al adevărului și să duci mai departe această meserie nobilă!
-Să știi că în mină sunt duhuri! Duhuri care simt sufletul omului; dacă omul este bun, dacă omul este lacom, dacă omul s-ar apleca pentru cineva aflat în necaz. Să fii atent la ce îți spune mina și la duhuri. Aici porți pe umeri toată greutatea lumii și a neamului nostru. Dar eu trebuie sa plec! Să nu mai pierdem vremea, sunt multe de făcut!
-Hai sa ieșim împreună din mină și să mai povestim !
-Nu pot copile, eu trebuie să merg mai departe, trebuie să străbat un drum lung. Te las, rămâi cu bine!
-Mergeți cu bine!
Cu inima plină de bucurie și cu multe întrebări, George se grăbește să iasă din mină. Vrea să îl întrebe pe bunicul lui dacă îl cunoaște pe Mihăilă și din ce sat este. Tare ar vrea să îl mai întâlnească și să îi asculte poveștile.
-Bunicule, mai cunoști mineri care au lucrat în mina nostră?
-Da George, dar foarte puțini mai trăiesc.
-Deci îl cunoști pe domnul Mihăilă, din ce sat este?
-Mihăilă?
-Nu țin minte să fie cineva cu numele ăsta. Dar a fost de demult, un Mihăilă tare curajos, un adevărat miner, care cu aurul pe care îl scotea din mină construia sate, școli, biserici. Tot ce avem acum este datorită lui.
George îl privește curios.
Fuge repede la calculator și tastează cu emoție cuvintele: aur, miner, mină, Mihăilă.
Și enter...
Prima imagine...exact omul cu care s-a întâlnit în mină, aceeași privire!
Citește, caută imagini.
Mihăilă, proprietar de mină, omul care a construit școli și biserici, a avut un fiu pe nume George, a trăit în 1762...
După câteva ore de citit, George este convins.
-M-am întâlnit cu un duh, duhul lui Mihăilă!
În sufletul lui apare o dorință arzătoare să își cunoască trecutul.
Povestea pe care a început să o scrie, nu o să fie doar o poveste, o să fie despre istorie și adevăr.
-Dar oare pisica, a fost si ea un duh?
Maria-Xenia Hojbotă este autor publicat în antologia Povești cu suflet de copil
