Cine este câștigătoarea Premiului I la categoria 10-13 ani, etapa I a concursului? 🏆✨

Daria-Alexandra Dinescu este o tânără talentată de doar 12 ani, născută pe 4 noiembrie 2012, în București. Elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr. 280, Daria își cultivă cu pasiune talentul și curiozitatea pentru literatură, fiind o elevă strălucită, cu interese diverse.

📚 Materiile preferate ale Dariei sunt limba și literatura română, matematica, sportul și educația plastică, o combinație care reflectă atât latura ei creativă, cât și cea analitică.

🌟 Pasiunea pentru lectură a apărut devreme în viața Dariei și continuă să o inspire în fiecare zi. Cartea o poartă într-o lume de aventuri fascinante și întâmplări pline de mister. Printre preferatele ei se numără seria Harry Potter, cărțile din colecțiile Addison Cooke și Casa Secretelor – toate povești care o transportă în universuri magice și o fac să viseze la lumi fantastice și pline de curaj.

💡 Visul Dariei? Să devină o scriitoare citită de copii din întreaga lume! De fapt, ea a început deja să-și construiască acest vis, lucrând la o carte despre cele patru elemente fundamentale ale vieții: apă, pământ, aer și foc. Povestea, care prinde contur pe laptopul personal, este plină de magie și mister, iar Daria speră ca într-o zi să-și vadă cartea publicată și citită de toți cei care iubesc aventurile fantastice.

✨ Participarea la concursul organizat de Librăria Magic a fost pentru Daria o ocazie perfectă de a-și demonstra creativitatea și de a crea o nouă lume magică în jurul unui personaj principal, a unei case misterioase și a unei prietenii neobișnuite. Povestea ei a captivat juriul, câștigându-i Premiul I la categoria 10-13 ani.

👏 Felicitări, Daria! Suntem siguri că acesta este doar începutul unei călătorii remarcabile în lumea scrisului, iar poveștile tale vor ajunge la inimile copiilor din întreaga lume.

Misterioasa pădure (fragment din povestea realizată în concurs)
de Daria-Alexandra Dinescu

Prin geamul aburit al mașinii, o fată de 12 ani, cu ochii verzi și visători privea cum prima rază de soare aducea lumină pe pământ.
Ea și familia ei se îndreptau spre noua lor casă. Ivy avea în inima ei multe sentimente, ca un amestec de culori care nu se puteau desluși. Gândurile ei erau ca niște nori împrăștiați pe cer, iar în adâncul sufletului se ascundea atât de multă neliniște. Îi era dor de vechea casă, de camerele care păstrau mirosul familiar al cărților citite în serile de iarnă și de fericirea simplă a locurilor care îi adăposteau amintirile. Acolo, totul era cunoscut, iar fiecare colț părea să-i vorbească despre momentele petrecute acasă.
Gândindu-se la noua ei casă, inima îi bătea mai repede, cu o teamă neștiută. Îi era frică că nu va găsi acel „acasă” în noii pereți, că nu va reuși să iubească acest loc la fel de mult ca pe cel vechi.
În poalele ei, cățelul ei, un Golden Retriever, se uita curios le ea. Ivy îl îmbrățișă și-i șopti:

Nu știu, Luna. Nu știu ce ne așteaptă. Dar vom vedea. Explorarea și răbdarea sunt cel mai bun mod de a cunoaște.

În momentul în care au ajuns în fața clădirii, Ivy a realizat că urma să aibă o aventură. Casa era uriașă, de o culoare închisă de gri.
,, Arată de parcă a fost casa unui artist de acum o sută de ani” își zise Ivy, observând o statuie de la balcon și stilul acoperișului. Pe acoperișul maroniu se afla o statuie, o bufniță, cu ochi mari, verzi.
Părinții ei erau impresionați de acest stil interesant. Ochii lor străluceau a entuziasm. Ai lui Ivy, nu.
Ivy observă că în spatele casei se afla o pădure cu copaci înalți, majoritatea înghesuiți. Ivy avea de gând s-o exploreze, așa că se îndreptă spre aceasta, împreună cu Luna.

Să nu mergi în pădure, dragă, strigă mama în urma ei. Nu știi ce animale periculoase se pot afla acolo.

În adâncul ei, Ivy simți o dezamăgire totală. Simți că pădurea o chema. De parcă avea ceva special. Dar nu știa ce. Și până la urmă mama ei avea dreptate.
Intrară în casă, pe o ușă prăfuită, verde. Casa era frumoasă, cu trei etaje.
Ivy văzu în sufragerie un portret uriaș, cât jumatate de perete, în care se afla un domn înalt, bătrân, cu ochi blânzi, mângâietori și niște ochelari rotunzi. Ivy observă că sub pictură scrie ,,Domnul Nikolas”.
Tatăl ei se apropie încet.

Domnul Nikolas... Mda, a fost primul proprietar a acestei case. De fapt, cred că noi suntem a doua familie care locuiește aici. Domnul Nikolas era arhitect și om de știință. El a construit-o. A murit acum 5 ani, zise el, oftând.

Acesta plecă împreună cu mama ei spre mașină, ca să mai ia niște cutii și să le aducă înăuntru. Luna intră, țopăind și alergând prin sufragerie.

Luna! Stai! O să dărâmi ceva!

Luna nu ascultă. Începuse a alerga însprea ea, cu viteză. Ivy se panică și se feri, fix în momentul când Luna sărea pe ea. Cățelul se lovi de portret, care căzu cu un zgomot puternic. Luna începu a scheuna, îngrijorată.

Luna! Ești bine? Uită-te ce-ai făcut! Ai...

Dar nu a apucat să termine propoziția că observă cum, în locul în care se afla înainte tabloul, se afla o ușă.

Ce se afla dincolo de acea ușă și ce aventuri misterioase o așteaptă pe Ivy veți afla din antologia care va apărea în colaborare cu Editura Zupia.