Maria Zaharescu – Premiul III la Categoria 10-13 ani, Etapa I de Concurs
În lumea poveștilor pline de creativitate și aventură, Maria Zaharescu a reușit să se remarce prin talentul și imaginația sa, obținând Premiul III la categoria 10-13 ani, în prima etapă a concursului nostru.
Născută pe 3 octombrie 2014 în Iași, Maria este elevă în clasa a III-a la Școala Gimnazială „Vasile Conta” din Iași. O fetiță curioasă și pasionată, ea își abordează studiile cu mult entuziasm, oscilând între limba engleză, limba română și matematică. Deși încă explorează care dintre aceste materii îi place cel mai mult, a reușit deja să obțină numeroase premii importante la concursurile școlare.
Dragostea pentru lectură a fost o parte din viața Mariei încă din copilărie. „Chiar înainte de a învăța să vorbească bine, Maria își alegea singură cărțile, iar noi, părinții, i le citeam cu drag”, povestesc cei care o cunosc cel mai bine. Această pasiune pentru citit a fost primul pas către descoperirea talentului său pentru scris.
Anul acesta, Maria a avut șansa să își dezvolte această pasiune prin participarea la Clubul de Excelență – Limba și Literatura Română, organizat de Școala Primară „Carol I” din Iași. Aici a găsit locul perfect pentru a-și exprima ideile, pentru a învăța și pentru a-și cultiva talentul în mod organizat și susținut.
Povestea Mariei, intitulată „Prințesa care dorea să devină detectiv”, a cucerit juriul printr-un amestec fermecător de imaginație, aventuri captivante și o structură bine dezvoltată. Lungimea textului și bogăția detaliilor demonstrează o maturitate în gândire și o atenție deosebită la construcția poveștii.
Maria Zaharescu este un exemplu minunat de ambiție, curiozitate și creativitate, calități care, cu siguranță, o vor ajuta să își urmeze visurile. Suntem mândri să o avem printre câștigătorii concursului nostru și așteptăm cu nerăbdare viitoarele ei creații!
Felicitări, Maria! Ține-o tot așa! 🌟
Prințesa care dorea să devină detectiv
(fragment din povestea scrisă în concurs)
de Maria Zaharescu
Era odată o prințesă care a avut un vis cam ciudat pentru o domniță: să rezolve mistere și să devină un detectiv. Dar avea o problemă, nu avea niciun mister de rezolvat pentru a putea deveni un detectiv.
Într-o zi, ceva s-a întâmplat. Broșa regală, cea mai deosebită broșă din întreaga lume, a dispărut.
Domnița simțea o tristețe dureroasă în suflet, căci acea broșă era preferata sa, dar și-a dat seama că acum e vremea ca visul ei să devină adevărat, să devină detectiv.
După ce a reușit să își convingă părinții să o lase să plece în aventură pentru a rezolva enigma, s-a dus să își ia lucrurile care îi vor fi de folos: o busolă, o lanternă, o hartă și câteva provizii.
A doua zi prințesa a plecat spre pădure, împreună cu calul ei, pe nume Elven. După ce au mers două zile neîncetat, au făcut un mic popas la o casă, deoarece domnița credea că poate găsi niște indicii, căci în acea casă a locuit cândva o vrăjitoare care iubea nestematele.
Fata a intrat în casă și … ce să vezi! A găsit un jurnal vechi și prăfuit pe care era inscripționat cu litere poleite cu aur numele vrăjitoarei: “ELPHEBA”. Prințesa a deschis jurnalul și a citit din el prima pagină. Pe prima pagină scria: “Deoarece eu iubesc nestematele, am de gând să fur broșa cu diamante a familiei regale și o voi ascunde pe muntele Nebula, căci acolo nu o va găsi nimeni și o voi avea pe vecie”.
Fata nu știa cum să ajungă pe acel munte, căci era cel mai greu munte de escaladat. S-a gândit să se uite pe următoarea pagină, poate va găsi mai multe informații despre cum să ajungă la acest munte.
A doua pagină spunea: “Muntele Nebula se află la capătul acestei păduri întunecate, și cum acest munte este greu de escaladat, îmi va trebui bagheta mea pentru a vrăji muntele. După ce voi folosi bagheta, voi ascunde broșa și voi pleca de pe munte, mă voi duce la Florița, zâna cea bună, să îi iau bagheta cu rubine”.
Domnița a încetat să citească, dar a luat jurnalul cu ea. Trebuia să meargă la turnul Floriței să vadă dacă găsește pe cineva acolo. A încălecat pe Elven și au pornit spre dumbrava Florilor.
După o săptămână de mers spre turnul Floriței, au ajuns în dumbravă. Luminile în turn erau stinse, geamurile erau sparte și florile care înconjurau casa erau ofilite sau rupte din rădăcini. Fetei îi venea să plângă fiindcă acel loc plin de viață a devenit cel mai trist loc din lume. Ea a intrat în turn. A găsit cam toate lucrurile Floriței: coronița de flori, lănțișorul de aur, micul cufăr cu diamante, dar nu și bagheta cu rubine sau pe Florița. Merse la etaj. Acolo se afla Florița care plângea în hohote.
Domnița a întrebat-o ce s-a întâmplat:
- De ce plângi, Florița?
- A venit Elpheba, vrăjitoarea cea rea și mi-a luat bagheta cu rubine. Acum că nu o mai am, ea va fura toate nestematele din întreg ținutul pentru a deveni cea mai puternică vrăjitoare din lume.
Continuarea poveștii o veți citi în antologia care va fi publicată la Editura Zupia.