Filip Casian Boran – un tânăr visător care scrie cu inima și zâmbește cu sufletul
 

Filip Casian Boran este genul acela de copil care te cucerește din prima clipă – cu zâmbetul larg, energia molipsitoare și bucuria sinceră de a trăi. Născut pe 22 octombrie 2014, în Caransebeș, județul Caraș-Severin, Filip tocmai a încheiat clasa a IV-a la prestigiosul Colegiu Național „Traian Doda”, și se pregătește, cu entuziasm și emoție, să pășească în gimnaziu.

Un copil cu suflet blând și minte creativă

Pe lângă dragostea pentru drumeții și jocurile în natură, Filip și-a descoperit recent o nouă pasiune: scrisul. Inspirat de fratele său, David – modelul și, uneori, „adversarul literar” în competiția firească dintre frați –, Filip a început să își creeze propriile povești. Dorința lui de a scrie nu a venit doar din admirație, ci și din nevoia de a-și exprima lumea interioară – bogată, sensibilă și plină de imaginație.

Locul al III-lea la un concurs național de scriere creativă

Talentul său nu a întârziat să fie remarcat. Povestea sa, scrisă cu sinceritate și originalitate, i-a adus Premiul al III-lea în prima etapă a concursului național de scriere creativă, iar creația sa va fi publicată în volumul II al antologiei Povești cu suflet de copil, care va apărea în această toamnă.

Când lectura devine poartă spre alte lumi

Deși este un copil plin de viață, Filip Casian are și momentele lui de liniște – clipe în care se refugiază în cărți, în lumile imaginare ale autorilor preferați. Pentru el, lectura este o aventură tăcută care îi hrănește creativitatea și îl inspiră să-și scrie propriile povești. Iar următorul pas? Poezia. Filip își dorește să cucerească și acest tărâm misterios, să învețe cum să transforme emoțiile în versuri care ating inimile celor care le citesc.

Primele reușite – un început promițător

Deși se află la început de drum, Filip Casian are deja un „CV literar” impresionant pentru vârsta lui:

• 🥇 Premiul I la Concursul Local „Tradiții de Paște”, secțiunea eseu, organizat de Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș (26 mai 2025)

• 🥈 Premiul II la Concursul cu participare internațională „Povestea pasiunii mele, când visurile prind contur”, organizat de Asociația Cultural-Științifică „Pleiadis”, Iași (26 mai 2025)

• 🏅 Mențiune II la Concursul Național de Creație Literară „Copiii din Țara Dorului”, ediția a V-a, secțiunea proză, organizat de Liga Scriitorilor – Filiala Buzău (1 iunie 2025)

Un drum literar abia început

Filip Casian Boran este dovada vie că talentul poate înflori în cele mai firești și senine moduri – prin joc, prin exemplul celor dragi, prin lectură și curiozitate. Este un copil care nu doar scrie frumos, ci și trăiește frumos. Iar dacă visele se scriu cu cerneală și inimă, atunci Filip Casian are tot ce-i trebuie pentru a cuceri lumea literară pas cu pas.

Îl vom urmări cu interes și nerăbdare – pentru că poveștile lui merită să ajungă la cât mai mulți cititori.
 

O altfel de poveste
de Filip Casian Boran
(fragment din povestea scrisă în concurs)

Dorothy se juca întreaga zi cu cățelul ei, Toto, într-o țară numită Kansas. Erau o echipă perfectă. Pe câmpuri verzi și sub cerul albastru, timpul părea să treacă ușor, fără griji. În acea lume, nu se întâmpla nimic rău, nu erau furtuni, nu erau nori, și parcă nimic nu putea tulbura pacea – totul era perfect. Dar Dorothy simțea totuși că ceva lipsea, simțea un gol înlăuntru și i se părea că ceva nu era în regulă.
Într-o zi, când nu se aștepta deloc, din spatele casei au apărut Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Fricos. Dar nu erau aceiași prieteni pe care îi știa Dorothy: Sperie-Ciori nu mai avea nevoie de minte, pentru că tot ce trebuia să știe venea de pe smartphone-ul ce-l ținea în mâini; Omul de Tinichea nu mai avea nevoie de inimă, pentru că, aparent, nu mai existau sentimente, iar Leul nu mai avea nevoie de curaj, căci avea un bodyguard care-l însoțea în permanență.
Cei trei nu mai păreau deloc așa cum îi știa Dorothy, nu mai erau acei prieteni energici și plini de emoție, ci erau mai degrabă niște umbre ale lor, venite dintr-o lume în care nimic nu părea să conteze cu adevărat.
Dorothy îi privi și un val de tristețe o cuprinse. Lumea din care veneau nu mai era aceea pe care ea o cunoștea. Fără dorința de a înfrunta greșelile sau de a învăța din ele, se pare că totul devenise rece, previzibil. Emoțiile fuseseră înlocuite cu „a face” și „a obține”.
Și totuși, Dorothy știa că nu se putea trăi așa. „Mi-aș dori să ajung la Vrăjitorul din Oz, să-i cer să facă smartphone-urile să dispară, să reînvie sentimentele, să reaprindă viața din noi!” își spuse în gând. Era o dorință simplă, dar puternică.
Când își deschise ochii, realiză că se află pe tărâmul Ozului. Cerul era mai verde decât își imaginase vreodată, iar pajiștile și florile păreau că dansează la fiecare adiere de vânt. Totul părea cunoscut și totuși nou. Lumea părea să o îmbie să se piardă în ea, dar Dorothy știa că nu venise pentru a se lăsa purtată de vânt. Venise pentru a redescoperi ce înseamnă cu adevărat viața.