Etapa a II-a a Concursului Național de Scriere Creativă- Continuarea unei povești.
Se dă un început:
Era o noapte întunecată de toamnă, iar ploaia lovea cu putere geamurile casei lui Matei. În mijlocul furtunii, un ciocănit neașteptat se auzi la ușă. Când deschise, nu era nimeni, dar pe prag găsi o cutie mică, decorată cu modele complicate. Alături, un bilet scris cu litere aurii spunea: «Pentru cei care îndrăznesc să descopere adevărul.» Cu inima bătându-i puternic, Matei luă cutia și o duse în camera sa. Dar înainte să o deschidă, ceva ciudat începu să se întâmple...
Iar concurenții continuă. Aceasta este varianta Dariei:
O lumină aurie începuse a se roti în jurul cutiei, ca un vânt puternic. Vântul deschise cutia, dând la iveală o hârtie, împachetată, cu o panglică roșie ca sângele. Vântul auriu se roti în jurul lui Matei, îndemnându-l să deschidă misterioasa hârtie, frumos împachetată. Cu mâinile tremurându-i, Matei desfăcu nodul fundiței cu multă atenție.
Observă că era un papirus foarte vechi, pe care era desenată o hartă. Desenele păreau foarte vechi, având în vedere că erau puțin decolorate și foarte diferite față de hărțile pe care le văzuse Matei până atunci. Acesta observă că în centru scria ,,Sparta"
Matei știa că, înainte, pământul pe care el stătea aparținea Spartanilor, acei războinici, care nu erau niciodată învinși.
Pe hartă, observă un punctuleț mic, care arăta o comoară. Observând harta de pe peretele din camera sa, era destul de clar că acea comoară se afla în apropiere.
Matei, observând că ploaia încetase, mai hotărât ca niciodată, s-a decis să găsească comoara misterioasă. Își luă un rucsac și își puse tot ce ar avea nevoie un explorator: sticle cu apă, mâncare, hărți, mânuși, sfoară, foarfecă, o lopată micuță, o pălărie și altele. Se duse în pod și, din fericire, găsi și un detector de metale.
În apropierea casei lui se afla un deal, iar Matei era destul de sigur că dealul acela deținea un secret, un adevăr pe care nimeni nu-l descoperise încă. Se îndreptă entuziasmat înspre deal, cu ciudatul vânt auriu urmărindu-l îndeaproape.
În momentul în care ajunse acolo, noroiul parcă începuse să-i intre în ghete. Matei porni detectorul de metale și încercă să descopere pe hartă în ce parte ar fi comoara. Nereușind acest lucru, începu a căuta pe fiecare bucățică de pământ, marcând fiecare parte cu sfoară ca să știe dacă a cercetat-o sau nu. După jumătate de oră, Matei obosi și începu a crede că harta era doar o farsă făcută de cineva. Doar într-o bucată de pământ găsi o monedă, dar Matei era sigur că nu aceea era comoara. Hotărî să mai cause puțin, până să se întunece.
În următoarea pătrățică de pământ, dectectorul de metale zumzăi. Matei își luă lopata și începu a săpa, plin de speranță, deși știa că putea fi numai o monedă.
Spre surprinderea lui, lopata lovi ceva tare. Săpând mai mult, reuși să apuce și să scoată din groapă un cufăr mare, maroniu, murdar de pământ. Se uită la el, pentru cânteva secunde, neștiind dacă să-l deschidă sau nu. Din nou, vântul auriu se roti în jurul lui.
Din fericire, nu-i trebuia o cheie. Capacul cufărului era greu, dar Matei reuși să-l deschidă încet. La vederea obiectelor, acesta rămase încremenit.
Sute de bijuterii de aur, străluceau în lumina soarelui, care apunea încet-încet. Dar nu asta îl uimea pe Matei.
Deasupra bijuteriilor, era o sabie veche, dar extrem de bine păstrată. Lama sa, subțire și ascuțită, părea că a fost realizată de un meșteșugar iscusit. Mânerul era decorat cu motive misterioase, iar vârful sabiei purta o gravură delicată – o imagine a unui leu înaripat.
Așezând sabia deoparte, privirea lui Matei căzu pe un obiect mult mai neobișnuit – un jurnal legat în piele, purtând o inscripție pe copertă: „Jurnalul lui Leonidas". Matei simțea cum inima îi bate mai tare. Leonidas ... Era numele unui mare războinic din istoria antică, dar cum ajunsese jurnalul acestuia într-un cufăr uitat de vreme?
Cu mâinile tremurând ușor, Matei deschise jurnalul și începu să citească. Cuvintele scrise cu o caligrafie îngrijită îl transportau într-o altă eră, în care războaiele pentru glorie și onoare erau la ordinea zilei. Leonidas descria în detaliu bătăliile în care luase parte, strategii ingenioase, dar și secrete pe care nu le împărtășise niciodată altcuiva.
Pe măsură ce răsfoia paginile îngălbenite, Matei ajunse la o secțiune ciudată, plină de însemnătate. Leonidas scria despre o „sabie a destinului", o armă legendară, menționând că aceasta ar fi avut puterea de a schimba cursul istoriei. Matei simțea cum un fior de neliniște îi străbate trupul. Era posibil ca sabia pe care o găsise să fie chiar aceea?
Continuă să citească. Dar, spre sfârșit, cuvintele păreau să devină mai tulburătoare, mai grele, pe măsură ce apropierea înfrângerii se simțea tot mai clar. Pe ultima pagină, scrisul lui Leonidas se făcea aproape ilizibil, iar o liniște apăsătoare părea să plutească asupra cuvintelor. „Am căzut în fața unui dușman neașteptat, nu cu o armă, ci cu o trădare", scria el, iar Matei simți un fior rece pe șira spinării. „Un frate de arme m-a trădat, iar bătălia pentru supraviețuire s-a transformat într-o luptă pentru încredere. Am pierdut, dar nu am murit. Nu încă...."
Cuvintele se întrerupeau brusc, iar următoarea pagină era goală. Matei răsfoi restul jurnalului, dar nu mai găsi nimic. O stare de neliniște inexplicabilă îl cuprinse, iar o întrebare apărea cu putere în mintea sa: Ce s-a întâmplat cu adevărat cu Leonidas după înfrângerea sa?
În mijlocul acestei tăceri, inima lui Matei se simțea mai grea ca niciodată. Jurnalul nu vorbea despre un sfârșit nobil, așa cum își imagina el la început. Matei închise jurnalul cu o mișcare bruscă, dar mâinile îi tremurau, iar mintea îi era tulburată de gânduri negre. Își așeză capul în palme, încercând să înțeleagă ce citise. Cu toate că sabia și comoara erau uimitoare, descoperirea nu făcea decât să adâncească misterul în jurul acestui războinic legendar, Leonidas. Ce s-a întâmplat cu el după înfrângerea sa? Oare a supraviețuit, sau înfrângerea sa a fost doar o iluzie, un joc al destinului?
În timp ce Matei stătea acolo, pe marginea cufărului, cu privirea pierdută în gol, simți din nou vântul auriu în jurul lui, de parcă îl îndemna să urmeze o cale mai adâncă, una pe care o ignorase până acum. Acea lumină era la fel de misterioasă ca și harta, ca și sabia, ca și jurnalul. Și de parcă răspunsul la toate aceste întrebări ar fi fost legat de o forță pe care Matei nu o înțelegea încă, ceva ce îl chema să continue.
Matei se uită cum cerul devenea roșu și portocaliu. Vântul auriu se rotea în jurul lui, încercând să-i spună ceva.
- Ce-ai vrea să fac? Luptele astea au fost cu mult timp în urmă... Aș vrea să schimb trecutul . Dar nu pot.
Din senin, pe coperta de piele a jurnalului, începură a apărea litere aurii, scrise de mână, care formau propoziția: ,,Orice este posibil dacă încerci" Vântul se roti în jurul jurnalului, apoi o luă la goană, depărtându-se de deal, înspre o pădure.
- Stai! Zise băiatul. Nu putea lăsa cufărul acolo, dar abia putea să-l ridice.
Cât ai clipi, vântul se întoarse și ridică cufărul. Zbură cu el înspre pădure, iar Matei îl urmări.
Ajunseră la un copac înalt, gros, în fața căreia se afla o piatră înaltă și subțire. Vântul se opri în fața ei și lăsă cufărul încet jos, ridică sabia în aer și i-o dădu lui Matei. Pe piatră, cu litere aurii, se formă o propoziție:
,, Ești unul dintre cei mai curajoși urmași ai mei. Continuă ce eu nu am reușit.
Leonidas"
Imediat ce termină de citit cuvintele s-au șters iar piatra a început să strălucească într-o culoare aurie și se transformă într-un portal, care ducea spre trecut. Matei era gata, gata să-l învingă pe cel care l-a rănit pe Leonidas...
Comenzi telefonice la numărul 0721 620 910
Categorii
