🌟 Felicitări câștigătoarei locului I la categoria 14-18 ani, etapa II – Continuarea unei povești: Eliza Rosanna Tiu!
Cu entuziasm și respect, anunțăm că Eliza Rosanna Tiu, în vârstă de doar 14 ani, a cucerit inimile juriului prin talentul său excepțional. Povestea sa, „Yfasma Sofias”, este o capodoperă care îmbină documentarea atentă, o imaginație uimitoare și o scriitură vibrantă ce aduce personajele și evenimentele la viață, asemenea unor scene de film.
Eliza ne-a demonstrat că pasiunea și creativitatea nu cunosc limite. După ce a căștigat prima etapă, în cea de-a doua a reușit să se detașeze vizibil.
Eliza Rosanna Tiu s-a născut pe 18 mai 2010 în București. Este elevă în clasa a VIII-a, iar în anii de gimnaziu a obținut numeroase premii importante la concursurile și olimpiadele școlare la care a participat, aflându-se pe treptele podiumului național sau județean la materiile preferate: limba română, istorie și biologie.
A debutat literar cu proză în Suplimentul Cuvinte și culori al revistei culturale Ex Libris, nr. 17 din 2022, editată de Biblioteca județeană „Panait Istrati", Brăila. Ulterior textele sale au apărut în paginile mai multor publicații naționale și internaționale – revistele: Lumină Lină-Gracious Light, Sintagme literare, Literomania, Orizonturi Mureșene, Oaza de Cultură, AC, Ordinul povestitorilor, Convorbiri literar-artistice, Ex Libris; volumele colective: Literele toamnei noastre (edit. eCreator), Simfonia Iernii: Mozaic Literar, Ecourile toamnei, Parfum de primăvară, Urme de Peniță (edit. Orhideea).
A câștigat multiple concursuri naționale de creație literară, în cadrul cărora juriul i-a oferit, aproape de fiecare dată, Premiul I – Armonii literare, Și eu știu să scriu!, Panait Istrati, Ordinul Povestitorilor, Zâmbet de copil în zbor de fluturi, Tinere Condeie etc. sau chiar marele trofeu - Voi sunteți lumina lumii!
Iată ce ne spune câștigătoarea noastră:
Am îmbinat elementele istorice cu o poveste impresionantă, în care fidelitatea și recunoștința devin factorii principali ce ghidează acțiunile acestui personaj surprinzător al cărui sacrificiu transformă această proză într-un testament al curajului și loialității.
Yfasma Sofias (fragment din povestea înscrisă în concurs)
de Eliza Rosanna Tiu, 14 ani, București
În mijlocul unui câmp întunecat, înconjurat de umbre misterioase, o oglindă veche stătea sprijinită de un copac bătrân. Lumina lunii dezvăluia suprafața sa crăpată, iar în jurul ei, pământul părea ars.Când Liana s-a apropiat, a văzut ceva neobișnuit: nu reflecta doar imaginea ei, ci o lume complet diferită. În acea lume, cineva o privea înapoi, cu aceeași curiozitate, dar și cu un zâmbet enigmatic. În acel moment, o șoaptă răgușită s-a auzit: „E timpul să faci alegerea.”
Liana aruncă o privire iscoditoare peste umăr. În spatele său, o siluetă își împletea contururile cu penumbra. Cu toate acestea, putea încă să-i observe coiful și armura din bronz. Tânăra își aminti brusc totul și simți cum sângele începe să-i clocotească-n vene. Nu era prima oară când se afla aici.
- De ce nu te ții de promisiune?! Cât mai ai de gând să te folosești de mine?!
Atena făcu un pas în raza lunii, dezvăluindu-și chipul gingaș fulgerat de o aură dură.
- Se pare că ai uitat vremea când ai murit pentru prima oară... Ai acceptat târgul pe dată, fără să comentezi. Simțeai că ești prea tânără ca să îți fi venit vremea și ai fi dat orice pentru șansa la o nouă viață...
- Da, dar atunci nu îmi pomeniseși că de fiecare dată mă voi naște din nou și din nou, într-o nouă viață în care să uit de mine, de cine sunt cu adevărat și de trecutul meu!
- Ai dreptate. Totuși, a doua oară când ai murit și ai ajuns la mine, exact așa cum ești acum, aici, ți-am făgăduit că, după ce îți vei îndeplini toate destinele la care ai fost sortită, te voi duce pe Tărâmul Zeilor, unde ai să îți găsești liniștea veșnică.
Liana pufni și își dădu ochii peste cap. Își aruncă din nou privirea către chipul tinerei luptătoare din oglindă, răsfrânt în zeci de bucăți. Știa că erau una și aceeași, însă nu putea să o recunoască. Se săturase să trăiască vieți străine, prea îndepărtate de esența sufletului ei. Era un drum pe care pășea de prea mult timp fără să îi vadă finalul. Atena se apropie ușor de ea și îi puse mâna pe umăr.
- Promit că aceasta este ultima dată. Ultima viață pe care o trăiești. Ultimul sacrificiu. Apoi, te așteaptă o eternitate în Olimp. O să fii în sfârșit Liana, cea pe care am cunoscut-o acum mult timp, pe fundul mării înghețate... Deci, ce alegi? Renunți acum, după un drum atât de lung, și te pierzi în neant, sau îți accepți ultimul destin și apoi un drum către lumină?
Liana oftă. Cu mișcări lente, își ridică mâna ce atârna inertă între valurile de mătase albă și atinse cu degetele tremurânde fața netedă a oglinzii, plimbându-le de-a lungul crăpăturilor. Deodată, câmpul fu cuprins de o lumină caldă, aurie, iar umbrele celor două fură topite. Silueta de pe partea cealaltă dispăruse, lăsând în urmă o piațetă antică. În timp ce o nouă crăpătură își croia drum de-a latul oglinzii, Liana scăpă resemnată un ultim suspin:
- Să o luăm de la capăt...
***
... Mulțimea aclamă. Timotei își doborâse adversarul cu iuțeala unei gazele sprintene. Râzând zgomotos, generalul Atticus întinse mâna, urmărind cu lăcomie muntele de monede strălucitoare ce i se înălța în palmă. Nu era singurul. Aretha își fixase prada. Ițele unui plan i se țeseau în minte. După ce fura, putea fugi prin culoarul eliberat pentru transportarea învinsului rănit și nu s-ar fi oprit până nu ajungea în templul lui Hermes, din acropolă. Nimeni nu ar fi îndrăznit să îl înfurie pe zeul protector al hoților, pedepsindu-i protejata.
Înainte să își poată da seama, generalul se trezi cu palma goală. Câteva drahme zăngăniră nepunticioase pe piatra cubică, în timp ce o umbră fugară, zdrențuită, săgetă piațeta. Aretha înfrunta vântul care-i biciuia fața. Tălpile desculțe începură să îi sângereze de la pietrele tăioase. Adrenalina după care tânjea îi curgea acum prin vene, amestecată și cu vinovăție, dar și cu eliberare. Fiecare respirație era grea, dar plină de hotărâre. Atunci când ești muritor de foame te poți hrăni doar cu aventuri, visuri, planuri și iluzii. Fata de 13 ani alerga pe străduțele înguste, simțind în pumn răceala monedelor, iar asta era tot ce îi trebuia. Deși greutatea lor îi apăsa palma, nu le-ar fi dat drumul pentru nimic în lume. Nesiguranța zilei de mâine, frica și speranța se împleteau într-un dans frenetic, iar fata știa că, indiferent de consecințe, a făcut ceea ce trebuia pentru a supraviețui. Și totuși... se simțea mai vie ca oricând. Adora zilele cu lupte, fiindcă atunci își putea alimenta pasiunea pentru bătălii și, cu puțin noroc, buzunarul.
Picioarele îi tropăiră pe marmura albă a templului, sunetul reverberând ca un ecou distant într-un sanctuar uitat de timp. Urmele de nămol lăsate de tălpile-i zdrelite erau ca niște cicatrici întunecate pe suprafața imaculată – un contrast izbitor între sfințenia lăcașului și realitatea brutală a lumii de-afară. Se opri un moment pentru a-și recâștiga suflul. Se ascunse în umbra unei statui încercând să devină una cu aceasta. Deodată o voce gravă și răgușită străpunse tăcerea sacră a locului, ridicându-se amenințătoare de dincolo de uși.
- Ieși de acolo, tâlhar mic!
O mână zdravănă o apucă de braț într-o încleștare crâncenă. Fata fu adusă în lumină cu o smucitură, iar drahmele se împrăștiară pe podeaua templului. Palma, bătătorită de mânerul sabiei, se ridică alarmant deasupra fetei. Degetele, puternice și noduroase, erau marcate de cicatrici vechi, iar mușchii încordați trădau tensiunea momentului. În acea secundă, universul părea să-și țină răsuflarea, așteptând impactul iminent. Atticus privi fix în ochii întunecați, mărginiți de părul lung, castaniu, nespălat. În adâncul sufletului său, parcă s-ar fi dat o luptă între furia care l-a condus până acum și un sentiment neașteptat de milă și reținere.
- Cum te cheamă?
- Aretha, după numele zeului războiului. Vă aflați în loc sfânt! Cer îndurare!
- Părinții tăi sunt preoți?
- Sunt orfană. Dar vă asigur că de nu mă veți lăsa slobodă, am să lupt pentru libertatea și onoarea mea.
Atticus se dezlănțui într-un râs isteric. Aretha îl înfruntă cu o mină hotărâtă. Până la urmă, mișcat de curajul tinerei, generalul o scoase pe Tharros din teacă și i-o înmână. Tânăra studie cu interes mânerul sabiei pe care, cioplit cu îndemânare, sta numele acesteia. Atticus luă poziție de luptă, cu un pumnal în mână.
- Să te vedem ce poți!
6 ani mai târziu...
Ce se va întâmpla oare? Continuarea poveștii o veți găsi în antologia care va fi publicată în colaborare cu Editura Zupia.
