Cristina Luca-Parapiru, o tânără talentată născută pe 5 martie 2011 într-un oraș de la malul mării, Constanța, a impresionat juriul și a obținut premiul special al juriului la categoria 10-13 ani în cadrul etapei I de concurs.
Elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 29 din Galați, Cristina și-a descoperit pasiunea pentru scris și citit încă din primii ani de viață. Cu o imaginație bogată și un talent aparte, ea îmbină diverse forme de artă în viața de zi cu zi: creează benzi desenate, compune muzică, călătorește într-un mod exploratoriu prin România alături de familie și este o mare admiratoare a filmelor și serialelor science-fiction.
Cristina a debutat la doar opt ani, în martie 2019, cu o creație publicată în revista „Axis Libri” (nr. 42) a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” din Galați. De atunci, a continuat să publice frecvent povestiri și poezii în reviste precum „Tecuciul literar și artistic”, „Porto-Franco” (Galați) și „Ordinul povestitorilor” a editurii Arthur din București.
Primul ei volum, „Fluturele-gigant și alte povestiri”, a fost publicat în 2020, când avea doar nouă ani, la editura Senior. Talentul ei literar a fost reconfirmat în 2024, odată cu lansarea celei de-a doua cărți, „Parcul nesfârșit”, publicată la aceeași editură.
Povestea din concurs
Creația cu care Cristina a cucerit juriul, intitulatată Existența la plural, este o poveste complexă în care sunt explorate simultan viețile și trăirile a trei copii. Prin ochii Cristinei, cititorii pătrund în lumi distincte, dar interconectate, într-un mod care subliniază puterea empatiei și a perspectivelor multiple. Povestea impresionează prin originalitate, profunzimea mesajului și sensibilitatea autoarei în captarea emoțiilor umane.
Premiul special al juriului recunoaște unicitatea talentului Cristinei și promite un viitor strălucit pentru această tânără scriitoare, care reușește să inspire atât cititorii, cât și colegii săi de generație.
Felicitări, Cristina! Abia așteptăm să descoperim următoarele tale creații!
Existență la plural (fragment din povestea scrisă în concurs)
de Cristina Luca-Parapiru
Crinei îi plăcea aventura. Îi plăceau cărțile de aventură, filmele de aventură, jocurile video în care trebuia să dezlege o enigmă contra-cronometru (sau orice alt lucru care implică aventură într-un joc video – există multe exemple). Și la școală, de fiecare dată când avea de scris compuneri, făcea în așa fel încât să integreze în acestea câte o poveste incredibilă, cu suspans, pericol... adică, desigur, aventură.
Viața Crinei decurgea perfect normal, cel puțin până într-o zi în care pe fată a lovit-o realizația: viața ei decurgea perfect normal. Oricât încerca ea să integreze aventura în tot ce făcea, în viața ei nu era pic de aventură. Totul era la fel de monoton ca ultima oră a unei zile de școală: toată ziua nu făcea decât să învețe, apoi se întorcea acasă, își făcea temele, avea vreo două ore în care să facă ce vrea ea, apoi părinții o trimiteau să se culce.
Și cam atât. Pe Crina nu o bucură deloc această nouă descoperire, bineînțeles, ba chiar o cam dădu peste cap. Brusc, toate activitățile pe care le făcea zilnic i se păreau incredibil de plictisitoare. Absolut orice. De la orele de școală, unde nu se putea abține să nu ofteze din zece în zece secunde și să se dea cu capul de bancă din cauza plictiselii, la weekendurile în care ieșea la plimbare cu părinții sau cu prietenii ei. Brusc, niciuna dintre acele activități nu îi mai făcea așa de mult plăcere cum îi făcea înainte. De fapt, abia dacă îi mai făceau plăcere. Desigur, îi plăcea să se afle în compania părinților și prietenilor ei, dar entuziasmul dispăruse.
Și ce a decis Crina să facă?
Păi... nimic. Chiar nu știa ce să facă pentru a aduce aventura în viața ei. Până la urmă, ajunsese la trista realizație că tot ce citise, jucase și urmărise la televizor până acum – toate cărțile, jocurile și filmele cu aventură de care se bucurase în timpul ei liber, toate erau ficționale și nu se puteau transpune în viața reală, sau, cel puțin, în viața ei.
Deodată, toată viața Crinei părea a fi în nuanțe de alb și negru și, oricât încerca fata să diminueze acest sentiment, pur și simplu nu reușea. Totul era lipsit de orice urmă de haz. De lumină. De aventură.
Crina deja își pierduse orice speranță că viața ei ar fi putut fi măcar puțin amuzantă sau interesantă în ziua în care a aflat de la diriginta ei despre excursia în pădure pe care urmau să o facă în Săptămâna Altfel. Nu mai fusese în nicio excursie din școala primară, iar ideea de a merge în sfârșit într-una i se părea destul de atrăgătoare. Bine, știa că într-o pădure nu urma să se întâmple mare lucru în afară de, cel mai probabil, un grătar cu toată clasa și niște fotografii reușite cu păsări și cu arbori. Dar măcar era ceva mai ieșit din comun.
O parte din Crina tindea înspre a-și imagina tot felul de aventuri miraculoase, cu ființe supranaturale, la care ar fi putut lua parte alături de colegii ei în acea pădure. Aventuri cu zâne, cu troli și cu vrăjitoare, aventuri cu palate părăsite, ascunse în adâncurile pădurii și aventuri cu șerpi gigantici, ascunși în spatele trunchiurilor groase ale copacilor.
Însă o altă parte din Crina încerca să înăbușe aceste gânduri, fiindcă știa în sinea ei că niciuna dintre acele întâmplări minunate nu va avea loc. Dar, până la urmă, care ar fi fost problema să meargă și ea într-o excursie?
Întreaga poveste o veți putea citi în antologia care va apărea la Editura Zupia.
