Câștigătoarea locului I la categoria 14-18 ani, etapa I Poveste pe cuvinte date: Eliza Rosanna Tiu
Cu bucurie și admirație, anunțăm câștigătoarea locului I la categoria 14-18 ani a concursului nostru de scriere creativă: Eliza Rosanna Tiu!
Eliza ne-a impresionat cu un talent rar întâlnit la vârsta ei (14 ani)– o combinație de documentare riguroasă, o imaginație debordantă și o scriitură care reușește să creeze adevărate filme mentale. Povestea sa, Stanislava și Spărgătorul de Nuci, ne-a emoționat și ne-a cucerit imediat.
Mai jos, veți găsi un scurt CV al Elizei și un fragment din povestea ei câștigătoare, care sunt sigură că vă va cuceri așa cum ne-a cucerit și pe noi.
Felicitări, Eliza, pentru această reușită extraordinară! Ești o inspirație pentru toți cei care iubesc scrisul. 🌟
Eliza Rosanna Tiu s-a născut pe 18 mai 2010 în București. Este elevă în clasa a VIII-a, iar în anii de gimnaziu a obținut numeroase premii importante la concursurile și olimpiadele școlare la care a participat, aflându-se pe treptele podiumului național sau județean la materiile preferate: limba română, istorie și biologie.
A debutat literar cu proză în Suplimentul Cuvinte și culori al revistei culturale Ex Libris, nr. 17 din 2022, editată de Biblioteca județeană „Panait Istrati", Brăila. Ulterior textele sale au apărut în paginile mai multor publicații naționale și internaționale – revistele: Lumină Lină-Gracious Light, Sintagme literare, Literomania, Orizonturi Mureșene, Oaza de Cultură, AC, Ordinul povestitorilor, Convorbiri literar-artistice, Ex Libris; volumele colective: Literele toamnei noastre (edit. eCreator), Simfonia Iernii: Mozaic Literar, Ecourile toamnei, Parfum de primăvară, Urme de Peniță (edit. Orhideea).
A câștigat multiple concursuri naționale de creație literară, în cadrul cărora juriul i-a oferit, aproape de fiecare dată, Premiul I – Armonii literare, Și eu știu să scriu!, Panait Istrati, Ordinul Povestitorilor, Zâmbet de copil în zbor de fluturi, Tinere Condeie etc. sau chiar marele trofeu - Voi sunteți lumina lumii!
Iată ce ne spune câștigătoarea noastră:
„Stanislava și Spărgătorul de Nuci" este o povestire care se pliază perfect pe imaginea feerică a sărbătorilor de iarnă.
Un text de o sensibilitate aparte ce dezvăluie motivațiile profunde care au împins-o pe Stanislava Belinskaya, prima balerină aleasă în rolul Clarei, să-și împlinească visul în ciuda tuturor adversităților, transformând dezamăgirea inițială în ambiție și determinare.
Ca un simbol al perseverenței și al puterii de a depăși obstacolele, tânăra care fusese odată pusă la colț de critici, a devenit o emblemă a grației și a excelenței în balet, demonstrând că adevărata măreție nu este definită de succesul imediat, ci de forța de a continua să visezi și să lupți pentru pasiunea ta, indiferent de circumstanțe.
Sub aripa sa protectoare s-au remodelat și alte destine, Stanislava ajungând un adevărat far al speranței pentru cei care luptă să își împlinească visurile.
Stanislava și Spărgătorul de Nuci (fragment din povestea înscrisă în concurs)
de Eliza Rosanna Tiu, 14 ani, București
Liniștea se căznea a-și găsi loc între fetele care stăteau înșirate de-a lungul holului Școlii Imperiale de Balet. Auziseră zvonuri. Își dădeau coate, iar șoaptele se strecurau pe coridor, fragile și sfioase, ca niște fluturi de noapte. Timpul părea să se fi oprit în loc. Privirile aruncate pe furiș către ușile mari erau o rugăciune nerostită, o implorare ca visul fiecăreia să prindă viață. Au apărut trei siluete robuste - profesorul de balet însoțit de alți doi bărbați. Chipurile lor se mai strecuraseră prin ziare, iar numele plantaseră în grabă răsaduri de speranță în inimile tinerelor balerine: Piotr Ilici Ceaikovski și Marius Petipa. Primul era un compozitor îndrăzneț, al doilea - un adevărat maestru coregraf. Umbla vorba cum că ar fi venit să aleagă o interpretă pentru cel mai nou spectacol. O șansă de a se lansa în lumea baletului pentru oricare dintre ele.
După lungi discuții în contradictoriu, coregraful îndreptă vârful bastonului către norocoasă. Stanislava simți un fior. Inima îi bătea cu putere, de parcă ar fi vrut să-i iasă din piept. Într-o clipă, toate orele petrecute în sala de repetiții, toate eforturile și sacrificiile, căpătară sens. Visul păstrat cu grijă în adâncul sufletului ei, prindea aripi și se înalța spre cer. N-avea curajul să râdă, nici puterea să plângă de fericire. Dacă va strica visul? Își ridică bărbia și făcu un pas înainte pe drumul care se va înlănțui pentru vecie cu destinul său și de pe care avea să nu se mai întoarcă vreodată...
***
Încă un pas pe aleea înghețată din Sankt Petersburg. Tânăra se așeză pe zidul scund de piatră al unei grădini și își frecă mâinile degerate. A stat la coadă mai bine de un sfert de ceas pentru ziarul dimineții de 7 decembrie 1892. Își dădu jos mănușile ca să poată simți hârtia caldă, proaspăt adusă de la tipar. Miroasea a cerneală... ba nu... a fericire!
Îl despături în grabă. O imagine. O captură alb-negru ce îngheață în timp silueta unei balerine lângă un brad încărcat de lumânări. Un zâmbet se arcuiește pe buzele Stanislavei, care privește ziarul amintindu-și momentul prețios. Muzica o învăluia. Scena Teatrului Imperial Mariinsky se făcuse una cu vârfurile poantelor. Sunetul puternic al aplauzelor nu a fost nicicând atât de melodios. Dansul a fost limbajul ei secret, cu care a cucerit inimile tuturor. Primise așa de multe flori... Cât extaz și sărbătoare au fost în culise! Când a ieșit în noaptea neagră de decembrie, a văzut stelele căzătoare dansând printre negurile timpului. A prins una în palmă și i-a spus o poveste despre Clara și Spărgătorul de Nuci. Aceasta a ascultat-o și s-a topit de satisfacție. „S-a dus să schimbe coregrafia fulgilor...” gândi copila. Astfel, Sankt Petersburg cel trist se transformase într-o scenă de balet. Fata care se îndrepta spre casă în piruete era când Stanislava, când Clara, când o nălucă învăluită în vârtejuri albe.
Acum, privind imaginea, realiza că nu visase. Aievea fusese momentul în care Petipa o alesese pe ea dintre toate fetele. Aievea fusese noaptea abia trecută, cu miezu-i învăluit în ropot de aplauze și piruete de nea.
Își mută privirea la titlu, iar zâmbetul pieri pe dată. „Spărgătorul de Nuci al lui Ceaikovski, piesă reușită sau eșec total?”. Ochii i se umplură de lacrimi în timp ce fugăreau rândurile de tuș negru „Stanislava Belinskaya în rolul Clarei, interpretare imatură, amatoricească, pe un scenariu prost. Ce altceva așteptați de la un copil de 12 ani?!”. Fiecare cuvânt părea să fie o săgeată otrăvită, lovindu-i direct în suflet. Într-o clipă fugară, visele ei de glorie și recunoaștere se năruiseră sub greutatea celor două enunțuri.
Se ridică brusc de pe zid, azvârlind ziarul cât-colo. Vântul apucă între degetele sale geruite hârtia udată de lacrimi și o purtă deasupra orașului trist, spre cupola înghețată a cerului. Fata încercă să înainteze prin mulțime, dar i se părea din ce în ce mai anevoios acel drum altădată prieten - când îi purta veselia antrenamentelor reușite, spre casă, acum dușman – cu tot acel lunecuș care se încăpățâna parcă să-i țină pașii pe loc. Un băiat de vârsta ei o observă.
- Stanislava?
Tânăra nici că-l auzi, continuându-și lupta cu drumul. Băiatul o ajunse din urmă.
- Cum a fost aseară? Trebuie să-mi povestești totul!
- Dă-mi pace! Nu am chef azi.
Fata îl îmbrânci, apoi se îndepărtă. „Imatură”, „amatoricească”... Ei nu știu nimic! Tot ce fac este să se afunde timp de câteva ceasuri în plușul roșu al scaunului confortabil, așteptând excelența, pentru ca mai apoi să arunce cu noroi în orice speranță curată. Și dacă ar ceda chiar acum în fața monstruoșilor critici? Oricum nu mai are niciun viitor. Mai bine s-ar apuca de cusut sau de olărit, măcar să învețe o meserie. Și totuși, de ce le-ar da o asemenea satisfacție?...
Prietenul ei nedumerit o strigă încă o dată:
- Stanislava?!
Fiecare fibră a corpului ei obosit părea să-și strige deznădejdea, dar în același timp, o voce interioară șoptea că trebuie să lupte, să-și găsească din nou forța. Criticile erau grele, dar pasiunea ei pentru balet era mai puternică. Nu, nu va renunța! Măcar de le-ar face în ciudă. Va ajunge atât de mare încât toată lumea o să îi disprețuiască fiindcă au criticat-o...
