Copiii au o capacitate uimitoare de a se adapta. Uneori noi, mamele, nu știm să îi învățăm să se adapteze. Noi, cu grija noastră excesivă pentru pui, le știrbim încrederea în forțele proprii. Chiar noi le punem bețe în roate când vine vorba de adaptare.
Cum facem asta? Suntem extrem de atente la nevoile lor, încercăm să îi ținem ca într-un glob de cristal, ne dorim ca lucrurile negative să nu îi afecteze. De la lucruri mici (vorbit cu diminutive, adus mâncarea la pat, stat în picioarele lui când vine vorba de absolut orice ar putea face singur) și până la lucruri mai mari (rezolvarea unor conflicte cu prietenii, înfruntarea fricilor proprii, creșterea încrederii în sine).
Ce se întâmplă când încercăm să protejăm copilul prea mult?
– devine prea alintat
– are impresia că trebuie să fie mereu în centrul atenției, astfel că în colectivitate ar putea deveni enervant pentru cei din jur (și asta ți-o spun din propria experiență!)
– nu are încredere în el în absența ta
– îi dezvolți o dependență pentru sprijinul și atenția ta, astfel că îi va fi mai greu să ia propriile decizii și va prefera să aștepte aprobarea ta
– poate avea dificultăți de exprimare în afara ariei de confort
– scade capacitatea de a se adapta anumitor situații
– poate refuza anumite situații care nu fac parte din propria lui realitate
Mai exact cu cât ești mai protectoare, cu atât îl ajuți mai puțin.
Așa că nu mai fi genul de mamă cloșcă.
Iată ce ar trebui să faci:
Stabilește o rutină și respect-o!
Dacă ai copil peste 10 ani, ar fi bine să îi dai ocazia să își stabilească singur programul. Mai exact stabiliți pornind de la propunerile lui.
Rămâi calmă și detașată indiferent de situație!
Copilul nu are nevoie să te vadă panicată și mereu atentă la tot ceea ce face el. Desigur că e important să știe că vezi și știi tot, dar nu trebuie să devină stresat de grija ta excesivă. Mai rău, ar putea chiar să îți preia atitudinea și să devină la rândul lui un copil temător, neîncrezător.
Lasă copilul să își trăiască emoțiile!
De ce să îi spui copilului să nu fie trist? Mai bine încearcă să îl ajuți să vadă lucrurile altfel. El trebuie să își poată accepta și experimenta propria tristețe, nu să o înțeleagă ca și cum nu ar fi ceva normal.
Știi clasica expresie băieții nu plâng? Ba eu cred că e bine să plângă, dacă asta simte. Altfel mai târziu i se va părea că nu e destul de bărbat dacă varsă o lacrimă.
Acceptă că un copil poate avea frustrări, neliniști, iar empatia este singura modalitate potrivită atunci când nu știi ce să faci.
Caută mereu să afli ce a auzit și ce a înțeles
Nu poți corecta o percepție greșită dacă nu știi exact ce a determinat-o, așa că este cel mai important să știi ce credințe dezvoltă. Mare atenție la cele limitative (vom mai vorbi despre ele)!
Fă loc divertismentului în viața voastră!
Mai multă distracție în familie va ajuta întotdeauna, așa că nu ar trebui să treacă o zi fără să vă distrați împreună și să râdeți în hohote.
Stai cu ochii pe comportamentul tău!
Gestionează-ți grijile, frustrările atunci când ești singură. Nu lăsa anxietatea ta să afecteze copilul!
Știu că e greu când emoțiile sunt intense și e foarte dificil să le ascunzi. Copilul tău însă are nevoie să se simtă în siguranță iar asta nu va fi posibil dacă va prelua indicii emoționale nepotrivite.
În concluzie… renunță la a fi excesiv de protectoare. Îi vei da impresia copilului tău că nu poate face lucrurile de unul singur și mereu va încerca să găsească pe cineva care să aibă grijă de el. Va avea impresia că singur NU POATE și va căuta să te înlocuiască în relațiile lui de adult.
Amintește-ți că în realitate copilul poate, dar el nu știe că poate dacă tu nu îl lași să facă propriile alegeri. Și nu uita că este unic, dar că are potențial nelimitat, întocmai celor care POT.
Lasă-l să-și găsească propria cale! Să își descopere propriul potențial! Chiar dacă pentru asta va cunoaște și trăiri pe care tu nu le vrei pentru el.
