Luiza are 7 ani şi crede în magie. Este un copil cuminte, ascultător, dar este încercată de un sentiment de inferioritate, deoarece vine dintr-o familie săracă. Ea alege să rămână retrasă şi singura prietenă îi este Izabela, o fetiţă în scaun cu rotile, care locuieşte în acelaşi bloc. Spiriduşul Decembrie îi va arăta Luizei calea spre fericire şi recunoştinţă.
Printr-un glob magic, Luiza poate vedea o lume îndepărtată şi poate comunica uşor cu un elf zglobiu. Tot prin intermediul globului, ea devine ajutorul lui Moş Crăciun. Fetiţa acceptă provocarea de a face zilnic o faptă bună pentru ca moşul să vină şi la anul. El e puţin supărat că abia mai face faţă cererilor şi îşi doreşte ca cei mici să fie mai cuminţi şi să înveţe să ofere înainte de a avea pretenţii. Moş Crăciun a îmbrăcat haine obişnuite şi este acum printre noi. Îi place să vadă zâmbete şi fapte bune. Ca să revină la rolul lui obişnuit, este suficient să facem zilnic lucruri bune.
Despre ce învaţă micii cititori alături de Luiza?
– de ce trebuie să fii mulţumit cu ceea ce ai
– de ce oamenii vor mereu ceea ce au alţii, dar nu îşi dau seama că şi alţii visează la ceea ce au ei
– de ce e important să ne păstrăm modestia
– cum persoanele cu dizabilităţi merită să le căutăm compania
– legenda lui Moş Crăciun
– legenda orăşelului piticilor
Detalii tehnice
8 capitole
79 pagini
Dimensiuni 17 cm / 24 cm
Copertă broşată
ISBN 978-606-46-0423-1